Nicu Avram, trupa Life On Mars – Sfaturile de la inceput de drum si ce inseamna ele astazi
Nicu Avram, Life On Mars:
Nu avem albume proprii, sute de mii de followeri pe Instagram (de fapt, abia am inceput sa ne folosim de toata capacitatea mediului online).
Suntem o trupa cover din Bucuresti, care de 8 ani a navigat aproape toate apele industriei muzicale cu cateva succese mai proeminente si multe lectii importante.
Dar ca sa fim pe aceeasi lungime: noi suntem Life On Mars si facem parte din multimea celor indragostiti de muzica, pentru care dorinta de a invata si de a se dezvolta artistic este esentiala.
Da, existam! Si de fapt, suntem majoritari. Cu totii excelam in domenii in care talentele si punctele noastre forte sunt puse la treaba. De aceea, dezvoltarea noastra intr-un domeniu precum muzica ne vine natural.
Avem doua piese originale, o gramada de cover-uri clasice si moderne si am cantat in aproape toate orasele din Romania. Iar dupa 8 ani, continuam sa crestem si sa descoperim succese noi pe baza lectiilor invatate.
Astazi, fondatorul si basistul nostru, Nicu isi aminteste de cateva din sfaturile primite de-a lungul carierei. Impreuna, vrem sa intelegem ce inseamna sa gasesti succesul in industria muzicala din Romania, ca trupa cover.
Si-am pornit la drum…
Optimism la fiecare colt
„Atitudinea pe care o ai,” spune Nicu, „este singura unealta din arsenalul tau pe care o poti controla.”
„Ca in orice interpretare, sunt multi factori care contribuie la experienta pe care o are publicul tau. Este sunetul, sunt luminile, este servirea din localul unde canti sau chimia dintre tine si clientul tau.
„Dar felul in care faci fata situatiei este ceea ce te diferentiaza de restul.”
Admira-i pe cei din jur si perfectioneaza-ti talentul
„Este un sfat pe care l-am primit mai devreme in cariera,” isi aminteste Nicu. „Secretul este sa fii deschis la ce este nou pe piata si la ce ii place publicului tau.”
Totul incepe de la muzica pe o ascultam. Suntem la randul nostru fanii altor trupe si a altor artisti pe care ii observam si de la care invatam lucruri noi.
Ascultam de toate, indiferent de gen si incercam sa apreciem muzica pentru ceea ce este, facand abstractie de preferintele noastre.
Fii sceptic atunci cand ceri sfaturi
Oamenii tind sa ceara sfaturi persoanelor de succes. Si este un lucru omenesc. Bineinteles ca vrem sa stim cum au ajuns anumiti artisti unde sunt acum.
Dar Nicu mentioneaza: „Sfaturile cele mai valoroase vin din partea celor care au dat gres, au realizat lucrul asta si au invatat din greselile lor.”
Tine minte: Imaginea trebuie slefuita de-a lungul timpului
Indiferent de mediul in care profesezi, putem fi cu totii de acord: drumul spre succes nu este o linie dreapta.
Trupa Life On Mars isi are originile in scena hard rock-ului. La inceput, cantam piese care nu se potriveau oricarui public. Dar pana sa adoptam genuri noi si sa intretinem un public divers, am avut deja o poveste de spus.
Din pacate, nu toti cei care se bucura acum de muzica noastra au avut ocazia sa ne urmareasca evolutia. Iar astfel, am invatat urmatorul lucru:
„Ramanem fideli valorilor care ne fac pe noi, noi. Chiar daca nu ne asculti din 2010, resimti influentele de rock si blues care ne-au definit stilul la inceput, oricand ne asculti Live,” spune Nicu.
„Vrem sa evoluam ca trupa. Asta inseamna sa ne adaptam vremurilor noi, cantand piese si genuri diverse, dar mereu intr-un stil propriu si original.”
Lucreaza cu oameni pe aceeasi lungime cu tine
E greu sa strangi o echipa pe baza de talent, ambitie, energie si… un bun simt la umorului.
„Unii dintre noi suntem impreuna de la bun inceput. Altii, abia de anul acesta,” spune Nicu. „Dar despre asta e vorba in trupa Life On Mars – indiferent de formula in care suntem, vrem mereu sa cream muzica de calitate intr-un colectiv lejer, unde putem cocheta cu diverse idei si putem fi sinceri.”
Asa ca, am recunoscut talentul la momentul potrivit si l-am tinut cat de aproape am putut. In Life On Mars, avem oameni talentati si motivati care cred in trupa, iubesc muzica de calitate si dau tot ce e mai bun din ei.
Lasă un răspuns